Ținute pentru nașă – vezi ce se poartă în sezonul toamnă-iarnă!

Urmează să fii nașă și nu știi ce ținută vei purta? Ești în căutarea unei ținute speciale, dar care să nu fie nici prea extravagantă, nici prea simplă și care să fie comodă și versatilă? Iată câteva sfaturi care te vor ajuta în alegerea celei mai potrivite ținute pentru o nașă!

Cuprins:

  1. Ținută nașă pentru nuntă
  2. Ținută de nașă pentru botez
  3. Ce culori se poartă la ținuta de nașă
  4. Cum accesorizezi o ținută de nașă
  5. Ce tip de pantofi merg la o ținută de nașă

1. Ținută nașă pentru nuntă

Indiferent că este vorba despre o cununie civilă sau o nuntă în toată regula, cu tradiții, obiceiuri și petrecere mare, ținuta unei nașe este foarte importantă. Tocmai de aceea ținuta de nașă la nuntă trebuie să fie una atent aleasă, pentru a se potrivi conformației nașei și pentru a o putea pune în evidență. O nașă este o persoană foarte importantă în cadrul unei nunți, fiind părintele spiritual al mirilor, astfel că este necesar ca prezența sa să se facă remarcată, nu doar prin hainele pe care le poartă, ci și prin atitudine și comportament. Astfel, dacă nunta are loc în sezonul de toamnă iarnă, când temperaturile sunt unele scăzute, pentru momentele petrecute afară, precum bărbieritul mirelui sau jocul miresei, ținuta trebuie să fie una care să reziste temperaturilor problematice.

Tinuta nasa pentru nunta - rochie albastra

Materiale precum catifeaua, stofa, bumbacul sunt indicate pentru astfel de momente în aer liber la evenimente, alături de un palton din lână, cașmir sau bumbac gros, croit într-un stil elegant și rafinat. Pentru a înțelege mai bine ce fel de palton se potrivește cu astfel de rochii, gândește-te la ținutele purtate de femeile din familia regală în acest anotimp și vei putea alege mult mai ușor un palton care să se potrivească ținutei tale.

Trebuie să ieși în evidență ca nașă, dar să nu porți ținute extravagante pentru asta, căci extravagantul, netratat ca atare, poate fi prea mult, chiar și pentru o nuntă. Decolteul adânc ar trebui, totodată, evitat, deoarece o nașă, ca părinte spiritual, trebuie să exprime seriozitate și trebuie să aibă o postură maternă. Astfel, poți purta rochii elegante, de lungime medie sau chiar rochii lungi, cu decolteu acoperit, ori un mic decolteu pătrat, rotund sau în V. Rochiile din mătase pot fi, de asemenea, la limita unei ținute extra, dacă sunt acel gen de rochii ce sunt asemănătoare furourilor, care exprimă senzualitate, nicidecum seriozitatea aferentă unei nașe.

Tinuta nasa pentru nunta - rochie mov

Așadar, o ținută de nașă pentru cununie civilă sau nuntă trebuie să fie una simplă, dar elegantă, din materiale de calitate superioară, bine croită pentru silueta ta, care să te evidențieze printre invitați, dar cu care să nu încerci a eclipsa mireasa.

2. Ținută de nașă pentru botez

În ceea ce privește botezul, pentru o nașă ținuta trebuie să fie una aleasă până în cel mai mic detaliu. Nu uita că, dacă ești nașă de botez, cel mai probabil vei ține copilul în brațe mai multă vreme, ceea ce face posibil ca rochia ta să se murdărească, deoarece bebelușii pot fi imprevizibili. Tocmai din acest motiv, alege un material care să poată fi curățat ușor, precum bumbacul. Ținuta de nașă de botez trebuie să fie atent aleasă, astfel încât să te pună în evidență, dar să nu fie nici prea sexy, nici vulgară, nici prea bătrânească, nici prea tinerească, nici prea simplă, nici prea pompoasă. Dificil, nu-i așa? Ei bine, nu chiar, dacă acorzi atenție la detalii.

Tinuta de nasa pentru botez - rochie verde, cuplu

O croială simplă te poate pune mult mai bine în evidență de cele mai multe ori, decât una extravagantă. O rochie într-o singură culoare, cu un model simplu, dar elegant, precum rochiile femeilor din familiile regale, sunt mult mai avantajoase din punct de vedere al evidențierii siluetelor, indiferent că ești mai slabă sau mai plinuță. O croială cu multe modele, cu paiete, cu sclipici, cu dantelă, volane și alte astfel de detalii te poate face să arăți mai extravagant decât ai fi preferat. O nașă de botez trebuie să emane seriozitate și trebuie să aibă o postură dreaptă, un caracter bine conturat și o personalitate caldă, astfel că decolteurile mari, rochiile cu crăpături pe picior, dantela în exces, mătasea croită ca un furou nu-și au locul la un astfel de eveniment.

Pentru sezonul rece, este mai indicat să optezi pentru un palton mai gros, delicat croit, elegant și rafinat peste rochia pe care o vei purta. Poți alege chiar și un costum, dacă ești adepta unei astfel de ținute.

3. Ce culori se poartă la ținuta de nașă

Ce culori se poarta la tinuta de nasa -cuplu imbratisat, rochie verde

În privința culorilor pe care ar trebui să le alegi atunci când îți pregătești ținuta de nașă, trebuie să acorzi mare atenție la câteva aspecte foarte importante. Spre exemplu, nașa nu se îmbracă în alb, nici la nuntă, nici la cununie, nici la botez. Indicat este să nu te îmbraci nici în negru. De ce? Ei bine, în ceea ce ține de nuntă și cununie, albul este culoarea rezervată miresei, iar la botez albul este o culoare ce reprezintă puritate, astfel că bebelușul este, de obicei, îmbrăcat în alb.

O nașă de botez poate avea o ținută în culori pastelate sau calde, precum galben, verde crud, verde smarald, albastru sau roz. O nașă de cununie poate purta o ținută în culori neutre sau mai accentuate, precum roșu, verde, albastru, maroniu, portocaliu, violet sau roz. Culorile care au în compoziția lor mult alb, precum cele pastelate sunt de evitat pentru o nașă de cununie, deoarece vor fi asemănătoare rochiei miresei. Negrul este mereu de evitat, atât pentru o nașă de cununie, cât și pentru o nașă de botez, fiind reprezentativ pentru doliu în țara noastră.

Ce culori se poarta la tinuta de nasa - cuplu razand, rochie albastra

Trebuie să mai acorzi importanță și felului în care te pune în evidență o anumită culoare. Spre exemplu, dacă ai tenul foarte deschis la culoare, pal, și părul blond, te va scoate în evidență o culoare precum albastrul regal, roșu sângeriu sau verde crud. Dacă ai tenul mai bronzat sau cu un subton cald, iar părul îți este roșcat, șaten sau brunet, poți opta pentru un verde smarald, galben muștar, roșu cărămiziu sau albastru marin.

4. Cum accesorizezi o ținută de nașă

Cum accesorizezi o tinuta de nasa - rochie albastra, colier auriu

Accesoriile pentru o ținută de nașă de cununie sau de botez nu trebuie să-ți dea mari bătăi de cap. Poți opta pentru ceva simplu sau pentru ceva extravagant, în funcție de simplitatea rochiei sau a costumului pe care îl vei purta. Astfel, dacă ținuta pe care ai ales-o are un croi simplu, poți alege un accesoriu care să iasă în evidență, precum este o pălărie elegantă, asemeni celor purtate de ducese, o broșă de dimensiuni medii, una dintre acele modele de poșete de damă extrem de în vogă acum, poate o brățară mai aparte sau un colier care se potrivește decolteului ales. Nu toate deodată, bineînțeles. Nu exagera cu accesoriile, deoarece unul sau două accesorii sunt mai mult decât suficiente pentru o astfel de ținută.

Cum accesorizezi o tinuta de nasa- rochie roz

Poți alege ca accesoriu un ruj roșu spre exemplu, pentru a scoate machiajul în evidență. Poți opta pentru genți clutch cu un model deosebit. Poți purta pantofi cu un model care iese în evidență, dar care să fie unul elegant și rafinat. Ține minte, însă, că întotdeauna trebuie să existe un echilibru. Dacă rochia, costumul sau salopeta elegantă au deja un model care iese în evidență, atunci accesoriile trebuie să fie puține și simple, minimaliste. Dacă rochia este una simplă, o poți accesoriza cu pantofi, cu o diferite tipuri de genți elegante, cu cercei, cu o brățară sau un colier mai pronunțat care să întregească apariția unei nașe.

5. Ce tip de pantofi merg la o ținută de nașă

Pantofii, veșnica obsesie a femeilor moderne. Ei bine, pentru un astfel de eveniment, atunci când ești nașă, în funcție de ținută poți opta pentru o anumită pereche de pantofi care să te scoată din anonimat, în ipoteza în care nu ești deja un invitat cheie al evenimentului. Astfel, poți alege, pentru o rochie simplă și elegantă, pantofi din piele naturală, stiletto, bej, negri, sau în culoarea rochiei purtate.

Ce tip de pantofi merg la o tinuta de nasa - pantofi rosii

Pentru sezonul rece, recomandați sunt pantofii stiletto, nicidecum sandale, dar nimeni nu spune că nu poți purta ce îți place cel mai mult. Catifeaua ca material pentru pantofi este o opțiune foarte bună în acest sezon, mai ales dacă porți o rochie mai pretențioasă.

Poți alege și pantofi din materiale textile, însă trebuie să existe un contrast între culoarea ținutei, accesoriile alese și pantofi. Astfel dacă toate accesoriile sunt aurii, rochia este roșie, spre exemplu, nu poți purta pantofi galben pal, căci nu se vor potrivi. În schimb, poți opta pentru pantofi negri sau bej.

Nu uita, totuși, că ținuta trebuie să te reprezinte. Nu hainele te poartă pe tine, ci tu pe ele, așa că alege ceea ce îți place să porți și ceea ce poți purta cu mândrie.

Sursa foto: Pexels.com.

DESPRE BARNEY

Suntem importatori direcți și credem în calitatea produselor noastre. Totodată îți spunem că ne-am concentrat pe diversitate și o varietate de produse cât mai mare pentru tine, de aceea, aproape toate produsele noastre sunt unicate și nu este sigur că le vei mai regăsi la noi pe magazinul online sau în altă parte pe mediul online.

Îți urăm spor la cumpărături!

Barney’s Store - magazin de genti si posete Targu Mures

ADRESĂ:

Bulevardul 1 Decembrie 1918, Nr. 213, ap. 4, Târgu Mureș, jud. Mureș

TELEFON:

0770 166 080

E-MAIL COMENZI:

comenzi@barneystore.ro

office@barneystore.ro

PROGRAM:

Luni-Vineri | 9:00 – 17:00

© Barney's Store 2022. Toate drepturile rezervate

COȘ DE CUMPARATURI

Coșul este gol.

Vă rugăm încercați mai târziu!

Subtotal: 0 lei

Golire coș
FINALIZARE COMANDA
CONTINUA CUMPARATURILE