Confecționarea unei genți din piele – Care este procesul din spatele acestui accesoriu indispensabil

Gențile din piele, în special cele de calitate, sunt accesorii clasice, elegante și durabile pe care orice femeie și le dorește în garderoba sa. Pot fi o piesă statement valoroasă care să exprime stilul, gusturile, sau chiar statutul purtătoarei, fiind totodată ușor de integrat în diverse ținute, fie ele formale sau informale. Pe lângă rolul său estetic, geanta îndeplinește și un rol practic, care poate fi satisfăcut prin modul în care aceasta este croită, compartimentată ș.a.m.d. Din acest punct, probabil ajungem să ne punem întrebarea „cum reușesc fabricanții să realizeze o geantă care să îndeplinească toate aceste roluri importante?” Bineînțeles, răspunsul este mai complex decât ne-am imagina, aici fiind implicate o serie de procese care duc la realizarea produsului finit. Să vedem, așadar, ce presupune mai exact confecționarea versatilei genți din piele și cât este de dificilă.

Cuprins

  1. Procesul de confecționare a unei genți
  2. Materiale folosite în confecționarea unei genți

1. Procesul de confecționare a unei genți

1.-Procesul-de-confectionare-a-unei-genti

Așa cum probabil ți-ai imaginat, o geantă calitativă din piele care este aspectuoasă, dar și practică, se confecționează destul de greu. În primul rând, este nevoie de schița sau designul genții, după care se va realiza primul sau primele modele, de probă, astfel încât să se determine care este cea mai potrivită variantă, ce material este cel mai adecvat pentru stilul de geantă propus și dacă viziunea designerului este împlinită. Odată ce s-a luat o decizie asupra modelului și a materialului care poate reda cel mai bine stilul genții alese (de exemplu o geantă shopper), care sunt următorii pași în confecționarea unei genți?

  • Realizarea unui model pe hârtie – folosind primul exemplar obținut, se poate realiza un tipar de croitorie pe hârtie, care să ajute la confecționarea mai ușoară a celorlalte modele;
  • Tăierea materialului – înainte de a tăia materialul cu ajutorul unui cuțit special, trebuie verificată întâi calitatea pielii, după care se va alege ce va fi folosit pentru partea din față, respectiv partea din spate a genții sau pentru partea de jos, de interior, pentru mânere etc.;
  • Șlefuirea materialului – pentru a putea fi cusut și lipit cu ușurință, materialul trebuie să fie moale și subțiat prin intermediul procesului de șlefuire;
  • Coaserea materialului – există mai multe tipuri de ață folosite, cele mai comune fiind cele din poliester datorită elasticității lor;
  • Asamblarea materialului – acest pas implică îmbinarea tuturor elementelor (prin lipire, coasere, , inclusiv fermoarul/fermoarele, cataramele, căptușeala, mânerul etc., proces pentru care majoritatea fabricanților profesionali folosesc aparate moderne, automate, care accelerează și facilitează producția în masă;
  • Împachetarea produsului finit – pentru a evita degradarea sau prăfuirea produselor obținute este important ca acestea să fie imediat depozitate într-un săculeț transparent și să dispună de o peliculă protectoare inclusiv pe interior.

2. Materiale folosite în realizarea genților

2.-Materiale-folosite-în-realizarea-genților,-confectionarea-ueni-genti-din-piele,-geanta-crem,-roz(1)

Orice femeie stilată și practică deține cel puțin o geantă sau o poșetă de damă din piele naturală sau ecologică. Fie că vorbim despre genți casual sau genți elegante, accesoriile confecționate din piele nu se demodează niciodată și te pot duce din zona cool la elegant fără prea mult efort.

2.-Materiale-folosite-în-realizarea-genților,-confectionarea-ueni-genti-din-piele,-geanta-mica-aurie,-tinuta-roz,-pantaloni,-camasa-inflorata-(2)

2.-Materiale-folosite-în-realizarea-genților,-confectionarea-ueni-genti-din-piele,-geanta-mica-maro-de-umar-(3)

Acest material este adecvat inclusiv pentru realizarea genților office datorită rezistenței, dar și a rafinamentului pe care îl conferă, complimentând armonios ținutele profesionale, de lucru.

2.-Materiale-folosite-în-realizarea-genților,-confectionarea-ueni-genti-din-piele,-geanta-alba,-crem-(4)

2.-Materiale-folosite-în-realizarea-genților,-confectionarea-ueni-genti-din-piele-geanta-catarama-leopard-colorata-(5)

Pentru a înțelege mai bine calitățile distincte ale fiecăruia este important să trecem în revistă cele trei tipuri de piele frecvent folosite în procesul de confecționare a genților.

Piele naturală

2.-Materiale-folosite-în-realizarea-genților,-confectionarea-ueni-genti-din-piele,-geanta-mica,-neagra-(6)

Pielea naturală se obține prin prelucrarea și tratarea pielii provenite de la animale precum reptile, bovine, ovine etc. și este apreciată datorită rezistenței sale în timp, comparativ cu alte materiale, fiind de preferat nu numai în confecționarea genților, cât și a pantofilor sau a anumitor accesorii rafinate. Un alt avantaj este maleabilitatea și aspectul său luxuriant, fiind folosit încă din cele mai vechi timpuri chiar de grecii antici. În general, pielea naturală sau genuine este cea mai râvnită datorită aspectului său și a durabilității.

Piele ecologică

2.-Materiale-folosite-în-realizarea-genților,-confectionarea-ueni-genti-din-piele-genti-verzi-(7)

Persoanele care vor să opteze pentru o variantă mai prietenoasă cu mediul înconjurător, dar care vor în continuare să se bucure de avantajele practice și estetice ale acestui material, fac apel la gențile confecționate din piele ecologică. Comparativ cu pielea naturală, cea ecologică este mai accesibilă ca preț, dar și mai versatilă, fiind disponibilă într-o gamă de culori mai variată.

2. Materiale folosite în realizarea genților, confectionarea ueni genti din piele, geanta roz mica(8)

2.-Materiale-folosite-în-realizarea-genților,-confectionarea-ueni-genti-din-piele-geanta-mare-galbena-(9)

2.-Materiale-folosite-în-realizarea-genților,-confectionarea-ueni-genti-din-piele-,-geanta-galbena,-inflorata,-rochie-verde(10)

Diferențele notabile sunt cele legate de rigiditate și textură, materialul sintetic fiind, bineînțeles, mai puțin maleabil decât cel natural.

Piele întoarsă

2.-Materiale-folosite-în-realizarea-genților,-confectionarea-ueni-genti-din-piele-(11)

Pielea întoarsă este, în general, considerată un bag-material – cu alte cuvinte, o alternativă excelentă pentru confecționarea genților. Principalul motiv este textura lor fină, moale la atingere, ceea ce automat le face mai flexibile și ușor de folosit pentru depozitare.

2.-Materiale-folosite-în-realizarea-genților,-confectionarea-ueni-genti-din-piele-geanta-bej-mica-rotunda-(12)

Pe de altă parte, acest lucru poate prezenta dezavantaje în ceea ce privește rezistența, fiind un material mult mai predispus la deteriorare timpurie (zgârieturi, pete etc.). Un alt minus este reprezentat efortul mai mare de întreținere necesar, comparativ cu celelalte tipuri de piele.

Procesul de confecționare ține cont de o serie de factori, de la tehnici de fabricare, la instrumente moderne și până la alegerea designului sau a materialului potrivit tendințelor. Având în vedere cât de elaborate sunt toate aceste etape, putem spune cu tărie că raportul calitate-preț este justificat în totalitate.

În definitiv, orice bun fabricant, care își propune să distribuie produse calitative, are următorul scop: să te simți bine în pielea ta!

Surse foto: Barneystore.ro; Unsplash.com

DESPRE BARNEY

Suntem importatori direcți și credem în calitatea produselor noastre. Totodată îți spunem că ne-am concentrat pe diversitate și o varietate de produse cât mai mare pentru tine, de aceea, aproape toate produsele noastre sunt unicate și nu este sigur că le vei mai regăsi la noi pe magazinul online sau în altă parte pe mediul online.

Îți urăm spor la cumpărături!

Barney’s Store - magazin de genti si posete Targu Mures

ADRESĂ:

Bulevardul 1 Decembrie 1918, Nr. 213, ap. 4, Târgu Mureș, jud. Mureș

TELEFON:

0770 166 080

E-MAIL COMENZI:

comenzi@barneystore.ro

office@barneystore.ro

PROGRAM:

Luni-Vineri | 9:00 – 17:00

© Barney's Store 2022. Toate drepturile rezervate

COȘ DE CUMPARATURI

Coșul este gol.

Vă rugăm încercați mai târziu!

Subtotal: 0 lei

Golire coș
FINALIZARE COMANDA
CONTINUA CUMPARATURILE