Ce culoare se potrivește cu roșu – care sunt cele mai potrivite combinații și cum putem evidenția această culoare

Femeile sunt adeptele culorilor vii, care să le pună mereu în centrul atenției, dar să le scoată și silueta în evidență. În funcție de personalitatea și caracterul fiecăreia, acestea optează pentru nuanțe mai deschise, aprinse sau mai neutre. Un lucru este sigur însă, cine vrea să acapareze toate privirile și nu vrea să dea greș va alege întotdeauna roșu.

Trebuie însă să știi că această culoare, ca oricare alta, are câteva trăsături specifice, astfel încât oamenii te caracteriza imediat prin intermediul ei. Nu trebuie să te ferești să porți roșu, chiar dacă pare una dintre cele mai greu de purtat culori, dar și greu de asortat, în același timp. În realitate, această nuanță îți va oferi putere, un caracter dominant și senzualitate. Mai jos îți vom oferi cele mai bune sfaturi despre cum trebuie purtată această culoare, dar și despre ce culori se asortează cu roșu.

Cuprins:

  1. Ce culoare se potrivește cu roșu – semnificația culorii roșu
  2. Ce culoare se potrivește cu roșu și cum o putem asorta cât mai bine
  3. Ce culoare se potrivește cu roșu – cum putem evidenția această culoare în ținute
  4. Ce culoare se potrivește cu roșu – idei de ținute cu roșu 
  5. Ce culoare se potrivește cu roșu – ce spune geanta roșie despre tine

1. Ce culoare se potrivește cu roșu – semnificația culorii roșu

Culorile pot fi mult mai importante, decât ți-ai fi putut imagina. Acestea transmit un puternic mesaj despre cine ești sau despre cine îți dorești să fii. În acest sens, roșul este printre cele mai vii culori, care transmit putere, dar și prosperitate. De asemenea, această culoare atrage dragostea, atenția, dar și curajul.

Femeile care aleg să se îmbrace cu roșu vor transmite siguranță de sine, poftă de viață iar, în momentul în care își vor dori să facă primul pas într-o relație, fie ea sentimentală sau de prietenie, vor fi privite într-o lumină extrem de bună și vor avea șanse mai mari de reușită. De asemenea, roșul este culoarea care provoacă cele mai intense și puternice sentimente, fiind asociată cu pasiunea și senzualitatea. Această culoarea este destinată, în principiu persoanelor extrovertite, care au lucruri de spus și cărora le place să fie în centrul atenției. Dacă te regăsești în caracteristicile enunțate sau dacă, pur și simplu, îți dorești să încerci să fii o astfel de persoană, atunci nu ar trebui să-ți lipsească culoarea roșu din garderobă, fie că ne referim la o poșetă de damă , la o rochie sau chiar la un portofel, care, uneori, poate scoate ținuta din anonimat, dacă știi să faci alegerea potrivită.

ce culoare se potriveste cu rosu- geanta rosie, pantaloni albi-min

2. Ce culoare se potrivește cu roșu și cum o putem asorta cât mai bine

Chiar dacă este o culoare la care extrem de multe femei tânjesc, roșul este, de asemenea, o nuanță mai dificilă, când vine vorba de asortat, însă nu imposibilă. Așadar, dacă te întrebi ce culoare se potrivește cu roșu ești pe cale să afli imediat.

Culoarea roșie se asortează, în primul rând, extrem de bine cu negru. Aceasta este una dintre cele mai bune combinații ce merită făcute, atunci când vrei să mergi la sigur și vrei să fii extrem de atrăgătoare, dar, în același timp, și sigură pe alegerea făcută.

Roșul se asortează cu alb la fel de bine, ca și cu negru. Această combinația va da senzația de femeie extrem de puternică, impunătoare, care știe ce vrea și va obține oricând ceea ce-și dorește. Cu această combinație vestimentară poți fi sigură că nu vei da greș la un eveniment și vei fi pusă pe lista TOP 5.

În același timp, femeile care nu știu cu ce culori se asortează roșu, trebuie să afle că există și combinații mult mai îndrăznețe, decât cele enumerate mai sus. Așadar, această nuanță înflăcărată poate fi pusă în același context cromatic oricând și cu portocaliu sau mov. Chiar dacă pare o combinație greu de atins, nu este. Trebuie să fii îndrăzneață, dacă vrei să te evidențiezi. Și, chiar dacă nu vrei asta, orice femeie vrea să atragă cât mai multe complimente, nu?

Dacă până acum nu te-am convins și te întrebi ce alte culori se potrivesc cu roșu, ei bine, albastrul este răspunsul corect. Cele două nuanțe atât de diferite, dar totuși atât de apropiate, formează contrastul perfect. În timp ce roșu este o culoare caldă, albastrul este una rece, astfel încât, puse împreună, oferă o imagine de impact.

Roșul se mai asortează, de asemenea, și cu verdele. Această combinație se încadrează tot în seria contrastelor tari, însă, în ciuda aparențelor, sunt două culori complementare. Fie că alegi topul de o culoare, fusta de cealaltă sau pur și simplu îmbrăcămintea roșie și accesoriile verzi, trebuie să știi, pe viitor, când te mai întrebi cu ce se asortează roșul, că verdele face parte din lista must try.

Nu în ultimul rând, poți combina oricând această culoare cu nuanțe de bej, gri sau maro, acestea fiind, în cea mai mare măsură, culorile care se asortează cu aproape orice.

ce culoare se potriveste cu rosu- rochie rosie-min

3. Ce culoare se potrivește cu roșu – cum putem evidenția această culoare în ținute

În funcție de cât de mult îți dorești să ieși în evidență și să experimentezi, poți opta pentru o ținută roșie complet sau pentru altă culoare neutră cu accesorii roșii. Așadar, dacă alegi o rochie all red, atunci este suficient roșu în această combinație. Și, ca să realizezi un contrast pe măsură, atunci poți accesoriza ținuta cu o geantă clutch argintie, albă sau neagră și cu o pereche de pantofi în aceeași textură.

ce culoare se potriveste cu rosu- geanta alba, imbracaminte verde-min

Dacă nu ai starea potrivită pentru a adopta o ținută roșie, atunci poți scoate această culoare în evidență prin intermediul accesoriilor, adică exact opusul situației de mai sus. Așadar, pune-ți în picioare o pereche de stiletto roșii și alege o poșetă de damă roșie sua un plic, în funcție de preferințe, și fii sigură că vei ieși în evidență. Fii atentă însă să nu ai alt obiect vestimentar roșu pe tine. Accesoriile sunt de ajuns.

ce culoare se potriveste cu rosu- genti rosii-min

Ca o regulă generală, pe care trebuie să o ții minte, înainte de a-ți crea un outfit, este că, dacă îți dorești să scoți roșul în evidență, trebuie să faci asta fie prin intermediul ținutei, fie prin intermediul accesoriilor. Evită să creezi toată ținuta roșie și dă o șansă contrastelor, care categoric își vor spune cuvântul.

4. Ce culoare se potrivește cu roșu – idei de ținute cu roșu

Când vine vorba despre ținutele pe care le putem obține cu roșu, acestea sunt extrem de diverse și foarte ușor de accesorizat. Una dintre primele opțiuni de luat în calcul, dar și cea mai simplă, este o rochie all red, scurtă sau lungă, căreia să îi adaugi o geantă elegantă, după criteriile explicate deja mai sus.

ce culoare se potriveste cu rosu- rochie rosii-sandale negre-min

Dacă vrei însă să te joci cu culorile și să experimentezi, atunci poți opta pentru un outfit în două piese, fie că vorbim despre top și rochie sau despre un top și pantalon. Poți rămâne și aici pe roșu simplu sau poți să alegi topul de o culoare, din cele menționate mai sus, iar în partea de jos să rămâi, în continuare pe roșu.

ce culoare se potriveste cu rosu- compleu rosu-min

Dacă ești în căutarea unui outfit office, atunci alege o pereche de pantaloni evazați roșii sau o fustă midi, care s-ar completa perfect cu o cămașă albă. Accesorizează totul cu niște tocuri elegante, dar și comode, în același timp, dar și cu geantă de damă pe măsură. Poți, de asemenea, să încerci și varianta inversă. Adică să porți în partea de sus o cămașă elegantă roșie, iar jos niște pantaloni negri sau albi, astfel încât să capeți un aer serios, dominator.

ce culoare se potriveste cu rosu- pantaloni rosii-camasa alba-min

Dacă ești, pur și simplu, în căutarea unui outfit de zi cu zi, atunci alege să îmbraci o pereche de jeans, o bluză pe corp, de preferință albă, iar pe deasupra optează pentru o jachetă roșie. Nu uita să completezi toată ținuta cu un rucsac de damă, care se va completa perfect cu stilul adoptat.

ce culoare se potriveste cu rosu- jacheta rosie-jeans-bluza alba-min

Există foarte multe combinații ce pot fi făcute extrem de ușor cu această culoare, trebuie să îndrăznești și să-ți dorești să-ți depășești limitele. Roșul nu va face decât să te pună fix în locul și în contextul în care îți dorești. Mai mult, acesta îți poate oferi încrederea de care ai nevoie în societate.

5. Ce culoare se potrivește cu roșu – ce spune geanta roșie despre tine

Orice femeie trebuie să aibă în garderobă măcar un accesoriu roșu, cel mai comun și integrat ușor în ținute fiind, așadar, geanta. Aceasta oferă o stare de bine, încredere, fiind șablonul femeilor puternice, independente. Nu doar că spune extrem de multe lucruri bune despre cele care o poartă, dar această culoare nu se va demoda niciodată. Deci, indiferent de tendințele anului respectiv poți să o porți fără grijă.

ce culoare se potriveste cu rosu- geanta rosie-min

Roșul de pe geanta ta va spune faptul că ai un pachet mare de calități, care abia așteaptă să fie descoperite. Încrederea în tine, dar și dorința de evoluție și de a ieși din anonimat vor fi și ele clar înțelese.

De asemenea, prin această culoare nu îi poți influența doar pe cei din jur, ci și pe tine însăți. Dacă alegi să porți poșeta de damă preferată de culoare roșie, atunci poți obține și tu, în același timp, o stare de spirit foarte bună, care te poate influența pe tot parcursul zilei.

ce culoare se potriveste cu rosu- geanta rosie- palton negru-min

Roșu este culoarea perfectă  pentru persoanele îndrăznețe, cărora le place să experimenteze și să primească toate complimentele, dar, în același timp, poate fi o sursă de inspirație și pentru femeile care își doresc altceva. De asemenea, alt avantaj al acestei culori este că poate fi purtat indiferent de sezon, anotimp sau de tendințe. Roșul nu se va demoda niciodată, fiind extrem de căutat încă din cele mai vechi timpuri. Nu uita, chiar dacă nu ești o persoană extrovertită, poți înșela toate așteptările și părerile prestabilite, dacă îți pui pe tine această culoare. Nu trebuie să te axezi doar pe obiectele vestimentare roșii, ci și pe accesorii. Uneori, acestea pot crea un efect la care nici nu te-ai fi așteptat.

Nu în ultimul rând, conform experților în modă, acesta este anul culorilor, astfel încât, dacă nu experimentezi acum cât mai multe combinații, atunci când?

Sursa foto: pexels.com, unplash.com, Barneystore.ro

DESPRE BARNEY

Suntem importatori direcți și credem în calitatea produselor noastre. Totodată îți spunem că ne-am concentrat pe diversitate și o varietate de produse cât mai mare pentru tine, de aceea, aproape toate produsele noastre sunt unicate și nu este sigur că le vei mai regăsi la noi pe magazinul online sau în altă parte pe mediul online.

Îți urăm spor la cumpărături!

Barney’s Store - magazin de genti si posete Targu Mures

ADRESĂ:

Bulevardul 1 Decembrie 1918, Nr. 213, ap. 4, Târgu Mureș, jud. Mureș

TELEFON:

0770 166 080

E-MAIL COMENZI:

comenzi@barneystore.ro

office@barneystore.ro

PROGRAM:

Luni-Vineri | 9:00 – 17:00

© Barney's Store 2022. Toate drepturile rezervate

COȘ DE CUMPARATURI

Coșul este gol.

Vă rugăm încercați mai târziu!

Subtotal: 0 lei

Golire coș
FINALIZARE COMANDA
CONTINUA CUMPARATURILE